Paralela intre doi actori apartinand aceleiasi generatii: Gerard Butler si Matthew McConaughey

S-au nascut in acelasi an, aceeasi luna pe doua continente diferite.

Amandoi au avut o tentativa cu urmarea facultatii de drept. Gerard Butler chiar a profesat.

 In schimb McConaughey “si-a luat revansa” a jucat nu mai putin de trei roluri de avocati (A Time to Kill -1996, Thirteen Conversations About One Thing – 2001, The Lincoln Lawyer -2011)

De inceput au inceput cu un mic decalaj, McConaughey incepand cu cativa ani inaintea scotianului, dar acesta din urma beneficiaza de roluri in filme ce-i pun mai bine in valoare calitatile actoricesti: The Phantom of the Opera (2004), Dear Frankie (2004), 300 (2007), P.S. I Love You (2007)

Tot in aceeasi perioada,  McConaughey joaca in roluri de barbat irezistibil   in The Wedding Planner (2001) si  How To Lose a Guy In 10 Days (2003), sau in productii  submediocre Sahara (2005) si  Fool's Gold (2006). Tot in 2006 apare si   Failure to Launch unde ” se incearca” formula  prietenilor  Justin Bartha si  Bradley Cooper. Formula ce va fi definitivata mai apoi in 2009 in The Hangover.

Anul 2009 este ultima zvacnire a lui Butler in Law Abiding Citizen (2009), dupa aceast an, actorul scotian parand  mai preocupat de mediatizarea relatiilor amoroase decat de alegerea rolurilor, asa ca apar esecuri unul dupa altul : Machine Gun Preacher (2011) , Playing for Keeps (2012) sau Olympus Has Fallen (2013).

Pe partea cealalta a “tabloului” se vede o intoarcere catre calitate, incepand cu rolul de mica intindere din Tropic Thunder (2008),  apoi avocatul nonconformist din The Lincoln Lawyer (2011), Mud si Magic Mike in 2012, ca 2013 sa fie incununarea carierei. Micul, dar nu lipsit de substanta, rol din filmul lui  Martin Scorsese si rolul din Dallas Buyers Club, rol ce i-a adus atat  un premiu Golden Globe cat si un Oscar.

August: Osage County

Tracy Letts este o demna urmasa a lui  Tennessee Williams si  Edward Albee, nu numai prin prizma Premiului Pulitzer - castigat de toti – ci si datorita subiectelor abordate.

Familii disfunctionale, incapacitatea de a comunica, parinti ce inabusa orice urma de personalitate a copiilor lor si nu ezita sa-si sacrifice familia, daca nu le este indeplinita vointa. Asa  incat August: Osage County, are acelasi aer cu Suddenly, Last Summer sau This Property Is Condemned.

Intr-o zona rurala din Oklahoma traiesc:   Beverly Weston – un poet renumit candva, ce si-a inecat frustrarile in alcool, Violet, sotia sa, bolnava de cancer si dependenta de medicamente,  Ivy, mezina familiei si singura din cele trei fete care a ramas in localitate si Johnna, o indianca, „native American” ,  angajata de Beverly sa o ajute  si sa o supravegheze pe Violet. 

Disparitia si apoi moartea lui Beverly aduna intreaga familie. Fata cea mare, Barbara, vine din Colorado , cu soțul ei, Bill si fata de 14 ani, Jean. Nu mai sunt impreuna, dar au hotarat sa pastreze aparentele in fata  familiei. Fica mijlocie, Karen , vine din Florida,  cu cel mai recent prieten, Steve Huberbrecht , pe care il prezinta drept logodnicul ei. Vine sora lui Violet, Mattie Fae  cu  sotul ei  Charles Aiken, si timidul lor  fiu : Micul Charles .

Cina de dupa slujba de imormantare scoate o serie de adevaruri greu de suportat, iar  cea care „dirijeaza” este Violet.  

Lui Violet nu i se poate ascunde nimic. Este cea care spune adevarul in fata, care nu uita sa le aduca aminte tuturor ce copilarie nefericita a avut, este cea care nu stie sa iubeasca. Pentru ca ea sa fie „invingatoarea” sacrifica viata sotului. Pentru a putea spune ca stie de aventura extraconjugala a sotului, doar in momentul pe care ea il va considera necesar, calca in picioare sentimentele ficei sale Ivy. Ii place sa-i faca pe toti sa se simta prost. Nu-i pasa pe cine raneste si cine este victima. 

Celor carora nu le place genul de teatru transpus pe marele ecran, filmul nu va fi pe gustul lor.

Nu are efecte speciale, nu este 3D, dar este un film bun.

In ceea ce priveste interpretarea, toti au jucat foarte bine, dar interpretarea lui Meryl Streep mi-a adus-o in minte pe Liz Taylor in rolul Marthey din Who's Afraid Of Virginia Woolf?

Ricky Gervais avea dreptate in 2012 la Golden Globe Awards „S-ar parea ca singura modalitate ca Meryl Streep sa nu mai castige un premiu e sa nu mai fie nominalizata”.

Se pare insa ca membrii Academiei au hotarat ca a luat prea multe premii Oscar. Insa interpretarea ei este pur si simplu o lectie de actorie. Nu exista o nota mai mare de 10 pentru ea.

Sase dintre cele mai importante filme SF ale secolului XX

De la inceput vreau sa mentionez ca filmele sunt in ordine cronologica si nidecum in ordinea importantei.

Fahrenheit 451 (1966) 
Filmul regizat de François Truffaut pe baza cartii lui Ray Bradbury ii are in distributie pe Oskar Werner, Julie Christie ( in dublu rol ) si Cyril Cusack. Scenariu este asa de actual, cel putin in Romania. Cartile nu mai sunt folositoare, provoaca suferinta, te fac sa fii trist, pentru ca …gandesti. Nu, ideal este sa iei ceea ce ti se ofera gata fabricat prin intermediul televiziunii. Fara angoase, fara remuscari, o ”fericire cuminte”. Si daca aceste carti sunt asa de periculoase, ele trebuie distruse. De aceea este nevoie de firemen's, ei nu sting focuri, ci le provoaca, ard tot ceea ce ar impiedica fericirea. Ard cartile!
Tilul filmului este sugestiv, caci Fahrenheit 451, este exact temperatura la care arde hartia. Si genericul de inceput este magistral rezolvat de François Truffaut, nu este nimic scris, intreaga distributie, echipa de filmare sunt prezentate de o voce din off pe imginea unei paduri de antene.

 Planet of the Apes (1968 )
Bazat ca si precedentul film, pe o carte, Planet of the Apes este o ecranizare a cartii lui Pierre Boulle. Filmul povesteste aventura astronautului George Taylor ( excelenta prestatia lui Charlton Heston) care este nevoit sa aterizeze fortat, impreuna cu echipajul sau, pe o planeta necunoscuta. Pe aceasta planeta insa ordinea este schimbata, caci oamenii, care sunt in stadiul de primitivism, sunt vanati de locuitorii planetei: maimute inteligente. Si intre maimute sunt diferente, caci gorilele sunt clasa conducatoarie, elita militara, cimpanzeii fiind considerati inferiori
Filmul prezinta diferentele de specie, de rasa, dar privite acum de pe alte pozitii. Oamenii invata acum, cum este sa fii de rasa alba si sa fii considerat inferior. Finalul filmului, este practic descoperirea pe care o face Taylor, numele planetei pe care ajunsese.

Filmul a avut asa un succes, incat s-a creat o franciza. Acest film fiind primul, dintr-o serie de Planete.

2001: A Space Odyssey (1968)
Hulit si aclamat, dar fara indoiala inovator, filmul lui Kubrick, avand la baza scrierile lui Arthur C. Clarke, aduce mai multe teme in dezbatere. Interferenta intre devoltarea rasei umane si o civilizatie extraterestra mult mai dezvoltata. Aceasta se foloseste de niste monoliti, pentru a impulsiona evolutia.
O alta tema, ce nu a fost prezentata pana acum in filmele de SF, este aceea in care „robotii” incep sa elimine oamenii pentru a se proteja. Evolutia „cu ajutorul” monolitilor are insa ceva distructiv, caci maimutele invata sa-si faureasca arme si sa se lupte pentru suprematie. Tot un monolit este cel care pluteste prin spatiu in momentul in care HAL 9000 se hotaraste, pentru a se proteja, sa elimine oamenii din echipaj.
Si tot un monolit este si la baza la care ajunge in final Dave Bowman ( excelent jocul lui Keir Dullea). Acesta moare, pentru a evolua, vezi simbolul embrionului uman gigant. Coloana sonora care insoteste imaginile simbolice, superba, cele mai importante piese fiind: Asa grait-a Zarathustra – Richard Strauss in interpretarea Filarmonicii din Viena, sub bagheta unui exceptional dirijor : Herbert Von Karajan

Dunarea albastra - Johann Strauss jr in interpretarea Filarmonicii din Berlinul Occidental la pupitru tot Herbert Von Karajan.


Soylent Green ( 1973 )
Cu un an inainte de lansarea filmului, Clubul de la Roma scotea raportul "Limitele Creşterii", in care membrii clubului (oameni de ştiinţă foarte cunoscuţi şi apreciaţi, din domenii ştiinţifice diferite, unii cu premiul Nobel în buzunar) aduceau mesajul că lumea se îndreaptă spre dezastru din cauza creşterii necontrolate a populaţiei, expansiunii industriale, declinului de resurse naturale, distrugerii planetei şi în final lipsei mâncării. Soylent Green este filmul care trateaza cel mai bine Criza mondiala de hrana ce va avea loc in urma epuizarii resurselor si a cresterii necontrolate a populatiei. Filmul lui Richard Fleischer avandu-l in rolul principal pe Charlton Heston, prezinta viata in New York in anul 2022, cand populatia atinsese un numar de 40 de milioane de locuitori a caror principala hrana era formata din doua produse soylent red si soylent yellow. In care clasa conducatoare avea acces la hrana normala formata de legume, carne. Eroul principal, Thorn este detectiv si este implicat in anchetarea asasinarii unuia din actionarii principali ai companiei Soylent. Compania tocmai scosese pe piata un nou produs, "high-energy plankton", numit Soylent green .
Suspiciuni asupra acestui produs, mai ales asupra materiei prime din care este fabricat existau, dar cand si prietenul sau, Sol Roth moare, Thorn se hotaraste sa afle adevarul din spatele noului produs, celebrul Soylent green.


 They Live (1988)

Filmul regizat de John Carpenter prezinta o alta realitate a carei importanta este minimalizata, manipularea cu ajutorul mesajelor subliminale in mass media. John Nada interpretat excelent de Roddy Piper gaseste intamplator o cutie de ochelari de soare, in aparenta, obisnuiti. Numai ca punandu-i la ochi, ajunge sa vada lucruri pe care nu le putea vedea cu ochiul liber.
Parte a populatiei este formata din extraterestrii, reclamele au in spate alte mesaje de supunere, consumul si banul, fiind cea mai importanta prioritate a vietii.
Cand „intrusii” isi dau seama ca au fost descoperiti, incepe o lupta de supravietuire.

The Matrix (1999)

Filmul regizat de Lana si Andy Wachowski avandu-l in distributie pe Keanu Reeves (Neo) si Laurence Fishburne (Morpheus), prezinta o epoca in care masinile inteligente se afla intr-un razboi cu oamenii, acestia din urma oprind alimentarea masinilor cu energia produsa de soare. Atunci acestea au gasit o alta sursa de energie: corpul uman.
Masinile au creeat o lume artificiala, iluzorie, Matricea, asemanatoare lumii din anul 1999, in care oamenii sunt creați pentru recoltarea energiei bioelectrice și a căldurii produse de corpurile lor. In anul cand se petrece actiunea, estimat a fi este 2199, Morpheus și echipajul lui sunt un grup de oameni liberi, care îi deconectează pe ceilalți de la Matrice și îi recrutează pentru a asista în războiul contra mașinilor. Morpheus l-a contactat pe programatorul IT Thomas Anderson(care duce o viață secretă de hacker , sub pseudonimul de "Neo".) deoarece crede că Neo este "Alesul", omul despre care s-a prezis că va pune capăt războiului.

The Book Thief

Filmul m-am hotarat sa-l vad la recomandarea unor prieteni, doar ca atunci  cand a inceput, am fost putin sceptica, vazusem  The Boy in the Striped Pyjamas, vazusem si El laberinto del fauno, iar fata de  Geoffrey Rush aveam cateva rezerve.

Stilul de poveste, de la inceput, il face asemanator cu filmul lui Guillermo del Toro, dar The Book Thief este un omagiu umanitatii, bucuriei de a fi viu.

Nu se apleaca asupra ororilor pe care un razboi, oricare ar fi el, le aduce. Ci povesteste viata cotidiana, cu micile bucurii si descoperiri, cu necazuri si dureri.

Liesel vine in familia Hubermann dupa doua dureri consecutive, moartea fratiorului si despartirea de mama ei.

Familia Hubermann, care astepta sa adopte doi copii, este formata din Hans Hubermann, un om  care refuza sa intre in partidul nazistilor si din aceasta cauza  nu isi gaseste de lucru, obtinand cand si cand cate o lucrare si sotia sa Rosa, care spala si calca pentru cateva din cele mai instarite familii si prin munca sa intretine de fapt familia.

Hans este bun si ingaduitor, acceptand cu zambetul pe buze cicalelile nevestei, este tatal pe care orice copil si l-ar dori. Geoffrey Rush vine sa-mi demostreze, mie, neincrezatoarea ca este un actor excelent. 

De la rolul din  Intolerable Cruelty la cel avut in Munich, de la mediatizatul Lionel Logue din The King's Speech, la cel oferit de Tornatore in, La migliore offerta si acum in The Book Thief, tot atatea fatete ale acestui mare actor.

Rosa este cicalitoare, apriga, muncitoare, dar sub acea masca de femeie „dura” , este  plina de dragoste. Excelenta prestatia actoriceasca a lui Emily Watson

Toate personajele au rostul lor, Max, tanarul evreu  care este nevoit sa se ascunda temporar in subsolul casei familiei Hubermann , este cel care o indeamana pe Liesel sa scrie.

El  ii daruieste primul caiet si o indeamna sa-l umple. El, neputand sa iasa, o pune pe fata sa-i povesteasca cum este timpul pe afara, in asa fel incat el sa-si poata imagina, sa vada cu ochii mintii ceea ce ea a vazut.  Lui ii citeste prima carte adevarata, Omul invizibil.

Un alt personaj important este   Ilsa Hermann, sotia primarului, care stie de pasiunea lui Liesel  pentru carti si care ii permita sa vina la ea acasa, in biblioteca sa citeasca .

Iar  Rudy, prietenul ei,  cel care s-a indragostit de ea din prima zi, cel care isi va primi sarutul mult dorit, prea tarziu, unicul arian care dorea sa fie negru. El a invatat-o ce este prietenia, solidaritatea si dragostea de viata, caci dorea prea mult sa ajunga adult inainte sa moara.

Scena cu omul de zapada facut in pivnita, m-a cucerit definitiv si m-a facut sa ma intreb de ce acest film nu a fost pe lista nominalizatilor Academiei?

Oare nazismul nu a fost la fel de daunator ca si sclavia?