Primul om care a fumat pe stradă, Rodrigo de Jerez, a fost întemnițat

 Fumatul este un obicei străvechi care la începuturi se mai practică și ca parte a unor ritualuri religioase sau nereligioase, pentru a conduce la înălțarea spiritului. Cea mai întâlnită metodă de a fuma, azi, este aceea prin intermediul țigărilor, fie fabricate industrial, fie confecționate artizanal, prin împăturirea unei cantități de tutun în hârtie. Dintre alte forme de fumat, se pot aminti folosirea pipei, a trabucurilor și a narghilelei.

Istoria fumatului se poate dovedi de prin anii 5000 î.Hr, fiind prezentă în diferite culturi din întreaga lume. Tutunul a fost cultivat și deasemenea fumat pe continentul american de peste 5000 de ani, sursa de origine fiind din Anzii peruvieni și ecuadorieni. Fumatul cannabisului în India este practicat de peste 4000 de ani. La început, fumatul s-a propagat în combinație cu ceremoniile religioase;ca ofrande aduse zeităților, în ritualuri de purificare, care să le permită preoților sau conducătorilor religioși să se detașeze de limpezimea minții în scopul de a comunica cu divinitatea sau de a induce viziuni spirituale. După explorările europene din Americi, obiceiul s-a răspândit cu repeziciune în tot restul lumii. În regiuni precum India și Africa Subsahariană, s-a combinat cu obiceiurile existente de fumat (de obicei cannabis).

În Europa, s-a răspândit ca un nou tip de activitate socială și ca modalitate de consum a substanțelor farmaceutice care până în acel moment nu fusese cunoscut.Percepțiile culturale care învăluie fumatul au variat cu timpul și locul, de la spiritual-la păcat, de la sofisticat-la vulgar, de la plagă socială-la pericol mortal asupra sănătății.

Omul care a rămas în istorie drept primul fumător din Europa este Rodrigo de Jerez. El s-a numărat printre cei cu care Cristofor Columb a navigat în prima sa călătorie, în urma căreia a descoperit continentul America. La întoarcere, Jerez a fost văzut fumând pe străzile oraşului Sevilla, în 1498, fapt pentru care a fost condamnat la închisoare.

În 12 Octobrie 1492, echipajul lui Columb întâlnea pentru prima oară frunzele de tutun pe care băștinașii din insula San Salvador le-au oferit coloniștilor ca fiind foarte valoroase. La început aceștia nu au înțeles despre ce este vorba și le-au aruncat. O lună mai târziu Jerez și Luis de Torres au observat cum fumau băștinașii aceste frunze și s-au gândit să încerce. Ulterior Rodrigo de Jerez a aflat de la băștinașii despre proprietățile liniștitoare ale fumatului și a adus cu sine pe bătrânul continent frunze de tutun.

Stupefacția a fost mare pentru cei care trăiau în Sevilla sfârșitului de secol XV, când au văzut, în portul Ayamonte, un om că scoate fum pe gură și pe nas. Pentru acest fapt Rodrigo de Jerez a fost prins de Inchiziția spaniolă și condamnat la 10 ani de închisoare pentru vrăjitorie. Faptul că scoatea fum pe gură şi pe nas era perceput ca ceva satanic, diavolesc și păcătos.

Povestea evoluției tutunului și a fumatului este una deosebit de interesantă. Iniţial aceasta a fost considerată o plantă considerată sfântă la amerindieni, care o foloseau la diverse ritualuri. Ulterior a fost demonizată de Biserică. Totuși multă vreme tutunul a fost inclus pe lista plantelor medicinale, abia spre secolul XX, s-a observat că abuzul dă dependență și are și efecte nocive majore asupra corpului uman

Cum Inchiziția și-a pus amprenta asupra ADN-ului latino-americanilor

 În cărțile de istorie a mii de școli din America Latină, 1492 pare a fi anul în care Cristofor Columb a ajuns pe pământul american.

Dar a fost și anul unui alt eveniment care a lăsat o moștenire extinsă în America Latină, potrivit unui nou studiu care a analizat ADN-ul a mii de oameni din regiune.

În 1492, monarhii catolici ai Spaniei au expulzat toți evreii, în cadrul unei persecuții brutale de zeci de ani a acestui grup religios, care a fost forțat să se convertească la catolicism.

Decretul de expulzare a fost elaborat de cea mai înaltă autoritate a Inchiziției, Tomás de Torquemada.

Evreilor care adoptaseră catolicismul drept religie, așa-numiții „convertiți”, li s-a interzis să se angajeze în noile colonii din America.

Thomas de Torquemada a fost un cleric spaniol, provenit dintr-o familie de evrei convertiți la creștinism, cunoscut pentru faptul de a fi instaurat și condus Inchiziția spaniolă. A fost unul dintre nepoții cardinalului Juan de Torquemada, care l-a crescut în mănăstirea reformată San Pablo din Valladolid.

 Thomas a devenit un dominican auster și zelos. După un popas la mănăstirea din Piedrahita, el devine stareț la Santa Cruz din Segovia, păstrându-și această funcție între 1452 și 1474, perioadă în care reformează stărețiile aragoneze din cadrul Ordinului său.

Se pare că ostilitatea sa față de evrei datează din această perioadă, deoarece în anii 1480 Mănăstirea Santa Cruz constituia un adevărat focar al antisemitismului. Thomas se situează din acest punct de vedere pe o poziție contrară celei a unchiului său, pentru care evreii reprezintă, încă, poporul ales. Contemporanii Regilor Catolici nu cred însă în sinceritatea numeroșilor conversos (evreii convertiți la creștinism după persecuțiile antisemite din 1391).

Grație relațiilor sale de familie și a numeroaselor călătorii la Curtea din Segovia, Torquemada exercită o influență considerabilă asupra celor doi suverani. El devine confesorul reginei Isabela de Castilia și apoi al soțului acesteia, Ferdinand de Aragon. Aceștia îl numesc în fruntea Inchiziției, instituție creată în 1478 și plasată sub autoritatea directă a suveranilor (nu a episcopilor - fapt nemaiîntâlnit până atunci)..

N

 Umoja („unitate”, în swahili) este un sat populat doar de femei, situat în nordul Keniei, lângă orașul Archers Post din  Samburu, la 380 km de capitala Nairobi.

Femeile Samburu au o poziție subordonată în societatea lor.  Nu li se permite să dețină terenuri sau alte tipuri de proprietăți, cum ar fi animalele. Femeile în sine sunt considerate proprietatea soților lor. Ele pot fi supuse mutilării genitale feminine, căsătoriei forțate cu bătrânii, violului și violenței domestice.  De atunci, a fost intentat un caz împotriva armatei britanice pentru violurile a peste 1.400 de femei Samburu. Cazul a fost clarificat. Aceste femei au fost abandonate de soții lor pentru că erau considerate „pângărite”.  Alți bărbați au alungat femeile din casele lor, temându-se că acum vor contracta boli cu transmitere sexuală de la soțiile violate. 

După ce multe femei s-au trezit fără case, au creat Umoja.  Rebecca Lolosoli este una dintre fondatoarele Umoja, și a venit cu ideea de a crea un sat pentru femei atunci când se vindeca după ce a fost bătută pentru că a vorbit.  În cele din urmă, cincisprezece femei s-au reunit pentru a întemeia satul original în 1990. 

Femeile au beneficiat de ajutor de la Kenya Heritage and Social Services și Ministerul Culturii.

După ce Lolosoli a vizitat Organizația Națiunilor Unite în 2005, bărbații din satul vecin au intentat o acțiune în instanță împotriva ei, sperând să închidă satul. În 2009, fostul soț al lui Lolosoli a atacat satul, amenințându-i viața. Pentru o vreme, femeile au fugit din sat pentru siguranța lor. 

Femeile din sat dețin în prezent terenul în sine.

Umoja este situat în nord-centrul Keniei, în județul Samburu, lângă Archers Post. Satul este format din colibe manyata construite dintr-un amestec de pământ și balegă de vacă pe o pajiște abandonată.  Casele sunt înconjurate de un gard de spini  și sârmă ghimpată. 

Locuitorii satului au ca obiectiv „îmbunătățirea mijloacelor de trai ale femeilor din cauza sărăciei rampante și de a contracara problema abandonării femeilor de către familiile lor” și crește orfani, copii abandonați și copii cu HIV.  Satul a oferit, de asemenea, azil pentru femeile care fug de violență din districtul Turkana. 

Există un centru cultural și un centru de camping turistic într-o rezervație naturală din apropiere, Rezervația Națională Samburu.

Populația

Bărbaților li se permite să viziteze satul, dar nu li se permite să locuiască în Umoja. [6] Numai bărbații care au fost crescuți în Umoja pot dormi în sat. 

În 2005, în Umoja trăiau 30 de femei și 50 de copii.  Începând cu 2015, în sat locuiau 47 de femei și 200 de copii. 

Economie

Locuitorii din Umoja sunt angajați în mestesuguri tradiționale Samburu, produsele rezultate le vând la Centrul Cultural pentru Femei Umoja Waso.  Meșteșugurile includ executarea de mărgele colorate,  un analog de bere cu conținut scăzut de alcool preparat acasă și multe altele. Articolele sunt, de asemenea, disponibile pe un site web. Femeile conduc, de asemenea, un camping pentru turiști.  Fiecare femeie donează zece la sută din câștigurile sale în sat ca impozit pentru a sprijini școala și alte nevoi. 

Educaţie

În societatea tradițională, copiii sunt angajați în îngrijirea animalelor, dar în Umoja, toți copiii pot beneficia de educație.  Există o școală primară care poate găzdui 50 de copii.  Satul a reușit, de asemenea, să deschidă o grădiniță. 

Locuitorii satului merg în alte sate pentru a promova drepturile femeilor și pentru a lupta împotriva circumciziei feminine. 

Guvern

Femeile din sat se adună sub „pomul vorbirii” pentru a lua decizii pentru oraș.  Lolosoli servește ca președinte al satului.  Toate femeile din sat au un statut egal între ele.

Ca sursă de venit, femeile  gestionează o tabără pentru turiști. Ele conduc o școală primară, un centru cultural și un loc de camping pentru turiștii care vizitează rezervația națională Samburu adiacentă. Ele creează și vând bijuterii în beneficiul satului.