duminică, 4 mai 2014

True Detective






Un serial care m-a captivat de la primul episod si pana la al optulea ( sfarsitul primului sezon)
Episoadele au la baza scenariul lui Nic Pizzolatto si beneficiaza de regia lui Cary Joji Fukunaga.
Actiunea  seriei se petrece in statul Louisiana, in trei perioade de timp 1995, 2002 si 2012 si ii are ca principali protagonisti pe detectivii Martin Eric "Marty" Hart si Rustin Spencer "Rust" Cohle, interpretati extraordinar de Woody Harrelson si Matthew McConaughey.



 Povestea incepe in anul 1995 cand cei doi detectivi, ce lucreaza in cadrul brigazii de Omucideri  sunt solicitati de seriful  din Vermilion Parish, pentru a cerceta cadavrul unei femei gasite in   afara localitatii Erath.
La fata locului cei doi gasesc  cadavrul unei prostituate Dora Kelly Lange,  intr-o adevarata punere in scena, ce aduna la un loc elemente crestine, voodo, vrajitoria si  simboluri sataniste.
Toate aceste amanunte si meticulozitatea cu care a fost aranjat decorul in care a fost gasit cadavrul, ii dau de inteles lui Rust ca este vorba de un asasin in serie  care priveste aceste asasinate ca pe un ritual cu influente religioase.

Chiar daca la inceput   Marty nu este convins de cele spuse de Rust,  cercetarile viitoare si dovezile pe care le vor gasi il vor convinge.
Cand in timp se face si conexiunea dintre prostituata ucisa si  fetita disparuta  cu mai multi ani inainte, a carei cercetare a incetat, pentru ca politia din acea vreme, a hotarat oprirea cazului, suspiciunile celor doi detectivi se amplifica.
In cursul celor opt episoade suntem purtati inainte si inapoi in timp, in 1995 cand s-a descoperit cadavrul, in 2002 cand Rust in urma unei certe violente cu Marty isi da demisia din politie si in 2012 cand alti doi detectivi, Maynard Gilbough si Thomas Papania, ii interogheaza separat pe Marty si Rust pentru a afla ce s-a intamplat exact de la executarea  criminalului si pana in prezent, de ce s-au despartit, ce au facut de atunci. Toate acestea   datorita faptului ca a aparut o noua victima cu alceleasi caracteristici si „punere in scena” ca si  Dora Lange.
Gilbough si  Papania incearca sa insinueze ca  Rust  este vinovatul, deoarece a fost vazut in preajma locului unde s-a petrecut crima si datorita faptului ca era mai ciudat decat ceilalti, nu avea prieteni, era persona non grata pentru superiori si nu il impresionau functiile nici cele din lumea bisericii, nici cele din politica.
 Marty refuza sa intre in jocul propus de cei doi detectivi si in ciuda divergentelor avute in trecut cu Rust, el il apreciaza profesional.
Fiecare episod are un titlu  propriu ce caracterizeaza succint  actiunea respectivului episod.
1 "The Long Bright Dark"
2 "Seeing Things"
3 "The Locked Room"
4 "Who Goes There"
5 "The Secret Fate of All Life"
6 "Haunted Houses"
7 "After You've Gone"
8 "Form and Void"

Sfarsitul ultimului episod neexplicand si neelucidand toate misterele,  lasa loc pentru continuarea ideii din prima serie, sau inceperea unei alteia noi.
S-a facut o asociere cu un alt serial de succes al anilor ’90, Twin Peaks. Eu l-as asemana si cu The X-Files, prin misterul cu care ramane invaluit filmul, chiar in urma rezolvarii cazului. scenaristul a lasat o cale pentru a continua, daca se vrea, misterul primului sezon.
Acest serial, aceste 8 episoade, sunt atat de „condensate” , ca imagine simbolistica, mister, suspans, incat am avut nevoie sa iau pauze …de respiratie, de revenire la realitate. Aveam aceeasi senzatie pe care o ai cand inoti sub apa si  ai nevoie sa iesi la suprafata ca sa respiri. Aveam nevoie de pauza pentru a asimila ceea ce vazusem.
I s-a reprosat  tenta deprimanta , data de ideile lui Rush. Nu cred ca este fondata aceasta acuzatie, viziunea pesimista a vietii, pe care o are detectivul jucat de  McConaughey, este justificata de viata dusa de el, de loviturile date de viata.
De altfel titlul primului episod este explicat de catre detectivul care si-a pierdut copilul, in ultimul episod, iar explicatia il umanizeaza, emotionand spectatorul.
Pe langa scenariu, regie, decoruri si tot restul, m-au impresionat amandoi actorii.
Woody Harrelson, ce diferenta de la White Men Can't Jump la acest film.
Actorul este diferit si de recentul Now You See Me, poate are cate ceva din personajul Stan Lloyd in After the Sunset .
Cat despre McConaughey, nu inceteaza sa ma surprinda (placut). Rust Cohle este diferit de tot ce am vazut la el, pana acum. Este diferit si in cadrul seriei. Nu ma refer la aspectul fizic, ci la gestica, la atitudine. 
Altfel este Rusty din 95 care s-a lasat de bautura si altfel este Rusty cel cu plete si mustata din 2012, care a inceput sa bea si sa ia droguri.

Imi pare bine ca urmatorul sezon are alti actori, poate si alt regizor si scenarist.
Nu cred ca se facea sa mearga ei mai departe, este alta poveste a altor doi parteneri.
Sunt numeroase speculatii in ceea ce priveste distributia. Ca unul din cei doi va fi Brad Pitt, ca vor fi doua femei. Ar fi fost interesant daca ar fi fost reluat tandemul Morgan Freeman, Brad Pitt, dar au trecut multi prea multi ani de la Se7ven. Mi-ar place si un tandem Kevin Spacey si Denzel Washington, sau Leonardo DiCaprio si Matt Damon.
Nu in ultimul rand vreau sa amintesc coloana sonora, excelenta, care subliniaza ideea narativa a acestor opt episoade. Logic ar fi, ca sezonul doi, sa aiba alta tema muzicala.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu