sâmbătă, 19 iunie 2021

Charles Vance Millar

 Charles Vance Millar și „Competiția berzelor”! Cum a reușit un avocat să facă un experiment după moartea sa


Charles Vance Millar a fost un avocat extrem de isteț căruia i-au plăcut mereu studiile sociale. Acesta se distra adesea folosind banii și oamenii din jurul său. Lăsa bani pe jos, în mijlocul străzii și aștepta să vadă câte persoane trec pe lângă ei până ca cineva să îi ia. El a devenit celebru după moartea sa, lăsând în urmă un testament care părea mai mult o glumă decât un adevăr. Pentru că nu avea copii, iar toată viața sa a fost burlac, avocatul a decis să facă un experiment social după moarte. Acest testament a ținut ocupați câțiva avocați timp de mai mulți ani. Este subiectul unei cărți, iar întreaga poveste a fost și regizată, fiind făcut un film pe baza acestei întâmplări.
Povestea lui Charles Vance Millar începe să fie palpitantă abia după moartea sa. Totul a început pe 31 octombrie 1926, când avocatul s-a stins din viață, chiar în noaptea de Halloween. Avea vârsta de 73 de ani, iar un atac de cord i-a fost fatal. Fiind un avocat destul de înstărit, acesta s-a gândit la momentul în care el nu va mai fi cu cinci ani înainte de tragicul accident, când a făcut și testamentul mai puțin obișnuit. Chiar și el era conștient că totul poate fi considerat o glumă, așa că a început documentul cu câteva precizări clare.
„Această voință este neapărat neobișnuită și capricioasă pentru că nu am dependenți sau relații apropiate și nu îmi revine datoria de a lăsa niciun bun la moartea mea și ceea ce las este dovada nebuniei mele în strângerea și reținerea mai mult decât am cerut în viața mea”, își începe Charles Vance Millar testamentul.
Actul oficial prin care decedatul s-a distrat după moarte
Ei bine, chiar și un mort poate face glume, mai ales dacă acesta a avut o minte luminată și plină de experimente. Se pare că Charles Vance Millar a decis să facă mai multe glume proaste moștenitorilor săi și a început cu trei avocați, care știa foarte bine că nu se suportă între ei. Acestora le-a oferit o casă în Jamaica, cu mențiunea ca ei să petreacă toate vacanțele împreună acolo.
Acest experiment nu s-a oprit aici. Avocatul a vrut să demonstreze că oamenii pot renunța foarte ușor la unele valori și concepții atunci când vine vorba de bani. Ca distracția să fie și mai mare, unor preoți le-a lăsat acțiuni la o fabrică de bere. Banul i-a făcut și pe cei care cereau interzicerea curselor de cai să fie de acord cu acestea. Le-a lăsat moștenire acțiuni în acest domeniu, așa că banul a fost mai important decât propriile convingeri.
Dacă până acum lucrurile vi s-au părut interesante, de la punctul 10 al testamentului începe adevărata nebunie. Această cerință a atras atenția tuturor, iar presa a făcut totul public. Testamentul lui Charles Vance Millar a îmbunătăți viața sexuală a multor familii din Toronto, care au luptat pentru o avere frumușică.
„Competiția berzelor”
Avocatul Charles Vance Millar și-a propus să facă un experiment social prin testamentul său. Punctul 10 din acesta spunea că lasă restul averii sale, aproximativ 9 milioane de dolari, femeii din Toronto care naște cei mai mulți copiii într-o perioadă de 10 ani.
În acești 10 ani se puteau întâmplă multe, iar avocatul Charles Vance Millar a gândit totul înainte. A făcut în așa fel încât testamentul său să nu poată fi contestat în instanță. Mulți au încercat să facă acest lucru, însă a fost fără succes. În timp ce unii se luptau cu un mort în instanță, mai multe familii din Toronto s-au pus pe treabă și au început să facă copii pe bandă rulantă pentru a câștiga „Competiția berzelor” și a primi cei aproximativ 9 milioane de dolari. Sau măcar o parte din ei pentru că, în cazul unei egalități, banii se împart în mod egal între câștigătoare.
După ce mai multe rude îndepărtate a lui Charles Vance Millar au încercat să pună mâna pe avere, cazul a ajuns la Curtea Supremă a Canadei. Răposatul avocat avea o minte extrem de ageră, așa că a știut exact cum să întocmească testamentul ca nebunia lui să devină realitate, iar totul să se concretizeze într-un fel de experiment social. Curtea Supremă a cercetat cazul, iar „Competiția berzelor” s-a dovedit a fi legală și valabilă pentru toate femeile din Toronto.
Câștigătoare lui Charles Vance Millar
Această competiție a creat o întreagă nebunie. Ziarele au început să scrie despre acest lucru, iar unele dintre ele au repartizat jurnaliști special pentru a lua interviuri tuturor femeilor însărcinate care ar putea fi eligibile pentru concurs. Familiile au început să fie din ce în ce mai interesate de această moștenire, mai ales că situația financiară a Canadei nu era una tocmai bună în acea perioadă. Copiii au început să se nască, iar competiția lansată de avocat era din ce în ce mai strânsă. Presa a anunțat 11 familii care s-au înscris inițial în concurs, însă pe parcursul celor 10 ani au mai apărut câteva.
„Competiția berzelor” s-a încheiat în momentul în care s-au împlinit 10 ani de la moartea lui Charles Vance Millar. Deși au fost lansate o serie de întrebări cu privire la desemnarea câștigătorilor, verdictul final a aparținut judecătorul William Edward Middleton. Familist convins, acesta a decis ca moștenirea să se împartă între patru femei care în acești 10 ani au adus pe lume câte nouă copii fiecare. Mamele au primit câte 110.000 de dolari.
Pentru că regulile jocului nu erau extrem de clare, două femei care au născut copii nelegitimi au vrut să facă recurs pentru a primi și ele o parte din moștenire. Procurorul a decis că acest demers ar putea fi evitat, așa că și acestea au primit câte 12.500 de dolari, bani suficienți pentru un trai decent.
Deși pentru aceste șase familii „Competiția berzelor” s-a terminat cu bine, nu toți participanții au avut parte de vieți liniștite. Din dorința de a da naștere cât mai multor copii, familiile înscrise în competiție, dar necâștigătoare, au avut de suferit. Charles Vance Millar a adus sărăcie lucie în mai multe familii. Pe lângă faptul că nu aveau un trai suficient de bun, au adus mai mulți copii pe lume. Mai multe guri de hrănit și mai multe corpuri de îmbrăcat nu era deloc o mare bucurie pentru cei care au pierdut competiția.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu