marți, 8 iunie 2021

Sase copii extraordinari care au schimbat lumea

 Sase copii extraordinari care au schimbat lumea

1 Alexandra Scott
Alexandra Scott s-a nascut in Connecticut, SUA, in 1996. Inainte sa implineasca varsta de un an, a fost diagnosticata cu cancer. La aproape 4 ani, i-a spus mamei sale despre dorinta de a infiinta un stand unde sa vanda limonada. Voia sa tranga bani pentru doctori, astfel incat acestia sa ajute si alti copii, la fel cum o ajutasera pe ea. Primul ei stand cu limonada a avut succes atat de mare incat a dus la crearea fundatiei Limonada lui Alex. Fetita a continuat sa vanda limonada la standul ei pana la varsta de 8 ani, cand s-a stins din viata. In total, a strans peste un milion de dolari, bani care au mers catre cercetarile pentru vindecarea cancerului. Fundatia Limonada lui Alex continua si astazi sa stranga fonduri, cu ajutorul a peste 2000 de standuri cu limonada raspandite pe intreg teritoriul Americii.


2 Hector Pieterson
Hector Pieterson a devenit subiectul principal al unei fotografii-simbol facuta in timpul revoltei din 1976 din Soweto, Africa de Sud. Fotografia, realizata de Sam Nzima, il infatiseaza pe Hector muribund in bratele colegului sau, Mbuyisa Makhubo. Hector a fost ucis la varsta de 13 ani, cand politistii au deschisi focul asupra elevilor in timpul unui protest. A fost printre primii copii care au murit in acea zi. Nu a intentionat sa-si dea viata pentru cauza pe care o sustinea, dar in momentul in care fotografia care a surprins momentul mortii lui a fost publicata, a atras atentia intregii lumi si a starnit reactii puternice impotriva guvernului african apartheid. Ziua de 16 iunie a ramas in istorie drept un simbol al rezistentei contra guvernului apartheid. Astazi, este cunoscuta drept Zua Nationala a Tineretului – ziua in care poporul african onoreaza tinerii si acorda atentie nevoilor acestora. Pe 16 iunie 2002 a fost deschis Muzeul Memorial Hector Pieterson, in apropiere de locul in care acesta a fost ucis, in memoria lui si a altor copii care si-au pierdut viata in acea zi.



3 Nkosi Johnson
Nkosi s-a nascut in apropiere de Johannesburg, in 1989. Nkosi nu si-a cunoscut niciodata tatal si a fost diagnosticat cu HIV pozitiv inca de la nastere. A fost adoptat de Gail Johnson, un specialist in Relatii Publice, in momentul in care mama sa naturala nu a mai putut sa-l tina in grija ei. Nkosi a atras atentia presei in 1997, cand o scoala a refuzat sa il accepte printre elevii sai din cauza bolii de care suferea. Acest lucru a dus la o reactie generala negativa, intrucat constitutia Africii de Sud interzice discriminarea. Scoala l-a acceptat pe Nkosi in cele din urma, iar din acel moment baiatul a devenit purtatorul de cuvant al celor care sufereau de aceeasi boala. A fost un vorbitor cheie in cadrul celei de-a 13-a conferinte internationale de SIDA. Impreuna cu mama sa adoptiva, Nkosi a infiintat un adapost pentru mame si copii afectati de cumplita boala, denumit Adapostul lui Nkosi. In 2005, Nkosi a fost decorat post-mortem cu Premiul International al Pacii Pentru Copii, ca recunoastere a muncii sale pentru a-i ajuta pe cei care sufera de HIV si SIDA.



4 Anne Frank
Anne Frank s-a nascut intr-o familie de evrei, in Frankfurt, Germania, in anul 1929. A devenit celebra post-mortem, dupa ce jurnalul ei a fost publicat. Acesta surprinde perioada in care familia Frank a trait intr-o ascunzatoare, in Olanda, in timpul ocupatiei naziste din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Anne si familia ei s-au mutat la Amsterdam in 1933, dupa ce nazistii au capatat putere in Germania. Au fost prinsi in ocupatia germana din Olanda, care a inceput in 1940. Pe masura ce persecutiile asupra evreilor au inceput sa fie tot mai dese, familia s-a ascuns, incepand cu iulie 1942, in anexa cladirii unde tatal ei, Otto Frank, mergea la birou. Dupa doi ani de trait in secret, familia Annei a fost tradata, arestata de fortele naziste si trimisa in lagarele de concentrare. La sapte luni dupa arest, Anne Frank a murit de tifos in lagarul Belger-Bensen, la cateva zile dupa ce sora ei, Margot, se stinsese din viata. Tatal ei, Otto, singurul supravietuitor al familiei, s-a intors la Amsterdam dupa razboi si a descoperit jurnalul pe care Anne il tinuse. Eforturile sale au dus la publicarea jurnalului in 1947. A fost tradus din limba originala, olandeza, in engleza in 1952 cu titlul “Jurnalul unei tinere fete”. Credinta in bunatatea oamenilor in profida tuturor atrocitatilor de care sunt in stare a transformat jurnalul intr-un adevarat testament al bunavointei umane. Anne Frank a fost apreciata pentru calitatea scriiturii si a devenit una dintre cele mai cunoscute si controversate victime ale holocaustului.


5 Ryan Hreljac
In 1998, Ryan Hrejlac, in varsta de numai 6 ani, a fost impresionat de faptul ca in Africa, pentru a ajunge la o sursa de apa, copiii trebuiau sa parcurga kilometri intregi. Astfel, micutul s-a decis sa lupte pentru construirea unei fantani in satele din Africa. Prin activitati speciale si discursuri pe tema apei proaspete, Ryan a reusit sa construiasca prima fantana in 1999, la scoala primara Angolo dintr-un sat din nordul Ugandei. Eforturile si determinarea lui Ryan au dus la crearea fundatiei Fantana lui Ryan, care a implementat cu succes 667 de proiecte in 16 tari, facilitand accesul la apa curata si proaspata pentru mai mult de 714,000 de oameni. In prezent, Ryan are 22 de ani si a absolvit Universitatea King’s College din Halifax.



6 Louis Braille
Louis Braille s-a nascut in 1809 in Coupvray, Franta. La varsta de 3 ani, a suferit o rana la ochi si a ramas nevazator. In timp ce urma cursurile Institutului Regal al Tinerilor Nevazatori, Louis a inventat un sistem de citire si scriere pentru nevazatori, bazat pe puncte in relief. Astazi, acesta este cunoscut drept sistemul Braille. La varsta de 19 ani, Louis a devenit profesor la Institutul Royal, unde a continuat sa predea pana la varsta de 43 de ani, cand s-a stins din viata. In zilele noastre, Braille este o metoda universala de citire si scriere pentru nevazatori. Studiile au demonstrat ca adultii nevazatori care invata sa foloseasca Braille reusesc mult mai usor sa aiba parte de o educatie adecvata si sa-si gaseasca de lucru, au sanse mai mari sa devina independenti financiar si petrec mult mai mult timp citind.



Iata cum prin bunatatea, determinarea si credinta in bunatatea oamenilor, cei mici pot face lucruri extraordinare. Nu au nevoie decat de putin sprijin si libertate pentru a se exprima si pentru a-si pune amprenta asupra lumii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu