Stânca Tarpeian

 Stânca Tarpeian, locul unde trădătorii romani își găseau sfârșitul

Vechii romani au folosit o varietate de metode oribile pentru a-i executa pe cei condamnați la moarte pentru crimă, viol, adulter sau trădare. O metodă numită poena cullei sau “pedeapsa sacului”, implica punerea într-un sac a condamnatului, încă viu, împreună cu animal, cel mai adesea un cocoș, un câine sau un șarpe, și apoi aruncarea celor doi pe fundul apei. O altă metodă de execuție, rezervată celor mai răi infractori, implica aruncarea acuzatului într-o groapă pentru a fi devorat de animale sălbatice. Colosseumul a fost adesea folosit pentru acest tip de execuție, cunoscut sub numele de damnatio ad bestias, sau “condamnare la fiare”.

Trădătorii, în schimb, erau aruncați de pe o stâncă înaltă. Stânca de pe vârful sudic al dealului Capitoline, cu vedere la Forumul Roman din Roma antică, era locul ideal pentru o astfel de barbarie. Această stâncă, numită Stânca Tarpeian, este numită după un trădător faimos, care a încercat să vândă Roma în schimbul aurului.

Conform istoriei romane timpurii, atunci când regelel Titus Tatius, regele Sabiniei, a atacat Roma (secolul al VIII-lea î.Hr.), ca răspuns la răpirea și violarea sabinelor de către romani, Vestal Virgin Tarpeia, fiica lui Spurius Tarpeius, guvernator al cetății de pe dealul Capitolinei, i-a trădat pe romani prin deschiderea porțile orașului pentru Titus Tatius în schimbul unor brățări de aur. Însă odată ajuns în oraș, Titus Tatius a ordonat uciderea familiei guvernatorului, inclusiv a fiicei acestuia, pe care a considerat-o o trădătoare care nu caută altceva decât să se îmbogățească. Conform legendei, corpul acesteia a fost îngropat în stânca care îi poartă acum numele.

A fi aruncat de pe stânca Tarpeian era considerat o soartă mai rea decât moartea, pentru că purta cu ea stigmatul rușinii. Stânca Tarpeian are 25 de metri înălțime. Metoda standard de execuție în Roma antică a fost prin strangulare. Stânca a fost rezervată celor mai cunoscuți trădători și ca un loc de execuții în care plebea să poată vedea ce soartă îi așteptă în caz de trădare. Executarea prin aruncarea condamnatului de pe stânca Tarpeian a continuat până în secolul 1 d.Hr, când a fost interzisă prin lege.

(Radu Ungureanu)